marți, 25 ianuarie 2011

Viscol



Noaptea întreagă ,                                             
vântul bezmetic
a înfricoşat
stelele de omăt
şi le-a risipit
care-ncotro . 

Crengile
s-au zbătut să-şi adune
cununi diamantine.
Acum se roagă
către Înalt.

Indiferentă , Luna         
meditează în trecere
la frumuseţea ei
schimbătoare.

Iar eu...
Veghez ca o torţă
clipa în care vei veni
să mă iubeşti
şi aprind
poarta de Răsărit a Cerului ,
să-ţi lumineze drumul
pentru încă
o zi.
Trimiteți un comentariu