duminică, 12 august 2012

Stăpâna apei


Imn heruvimic

miercuri, 4 iulie 2012

Impressions



Lenevind , învins de lumina caldă
Risipită printre lăstari de vie ,
Gândul singuratic s-a prins în plasa
                               Unui păianjen .

Într-o adiere ce-n joacă mişcă
Filigranul scânteietor de rouă ,
Trec haotic scene din filmul vieţii
                              Noastre meschine .

marți, 29 mai 2012

Cosmogonie



Demult, în lumina ce brusc exulta
Din Sinele cast şi voinţa de-a fi,
Vibraţia-naltă deja cunoştea
Splendoarea întregului şi se crea
Prin simplul impuls de a se dărui.

Neantul, surprins şi profund tulburat
Sorbi cu nesaţ al iubirii preaplin
Atât de perfect, de sublim exprimat
În graiul culorilor, fin nuanţat,
Iscat cu ardoare din verbul Divin.

În tonul etern, de la Do ideal
Aflat mai presus de-nţeles şi de gând,
Supus dar şi trist a descins în real
Nostalgicul Si, visul pur, ancestral
Şi primul orgoliu de spirit plăpând.

Sub el, alte unde firesc intonau
Aşa cum menit le era a suna,
Subtil în acorduri se înlănţuiau
Slujind simfonia prin care pulsau
Şi pururea focul ce viaţă năştea.





vineri, 25 mai 2012

Abilitate în două dimensiuni



Ştii , uneori încerc să evadez
Din cercul strâmt al vieţii simple ,
Din golul ideal ce-l umple ,
În planul vast al unui crez ,
Într-o imensă aură sub tâmple.

Aş vrea să-i întrerup conturul fin ,
Să-i dau o şansă-n exprimare ,
O libertate creatoare
A formei ideale de destin :
Spirala ascendentă în mişcare .

Visez că mă înalţ . Mă arcuiesc...
Nu-mi aflu perspectiva  şi  umilă
Mă cert . Mai sper...Îmi este silă
De neputinţă şi mă amăgesc
Să mă rostogolesc în cerc , abilă.

duminică, 22 aprilie 2012

Copacul



Imberb , semeţ , cam fâstâcit
De-ale zefirului dulci şoapte ,
Pătruns de-un dor nelămurit
Iscat aşa , cam peste noapte ,
Copacul meu a înflorit .


Dantelăria de opal
Din firul sevei fin urzită ,
Imită straiul hibernal
Topit la cumpăna vestită
De orologiul sideral .


Timid , în zori m-a mângâiat
Cu o mireasmă delicată ,
Un dulce-amărui ciudat
De spirit verde ce aşteaptă
Să fie-n sâmburi întrupat .


Niciun cuvânt n-a  fost rostit...
Doar aerul vibra pe-o strună .
Petalele au tresărit
Şi-n păr mi-a împletit cunună
Copacul meu îndrăgostit .



miercuri, 11 aprilie 2012

Aşteptare




Prima petală
cu greu se desprinde
purtându-mi gândul
în lină plutire:
„Mă iubeşte…”
Lacrimă însângerată,
„Nu mă iubeşte”
află tainic ascunziş
în braţele ierbii-nalte.
Una câte una,
se aştern în juru-mi
înfocate „Da” şi „Nu”,
fiecare cu a ei menire.
„Mă iubeşte!…”
destăinuie catifelat
cea din urmă.
Tocmai atunci, pasul tău
neştiutor striveşte
inocenta creaţie,
ochii
cărora le-am dus dorul
spun
tot ce-aş vrea să ştiu iar
sacrificiul
devine pe dată
un joc inutil.

luni, 6 februarie 2012

Epistolă




Dragul meu,

îmi imaginez câtă uimire îţi va provoca forma cumva desuetă, anacronică a acestui mesaj:scrisoarea. Fiind însă vorba despre o amintire specială care a zăbovit destul dar a rămas la fel de vie şi de bogată în detalii, cred că am făcut alegerea potrivită.
      S-a întâmplat într-o toamnă, cu ceva ani în urmă. Să fi fost frunzele înnobilate de auriul cald, generos revărsat asupră-le, să fi fost nostalgia verdelui al cărui triumf pălise parcă peste noapte...Nici acum nu ştiu. Un îndemn stăruitor, vag şi fără consistenţă, m-a convins în cele din urmă şi te-am sunat fără un scop anume. Schimbul obişnuit de replici nu-mi dădea niciun indiciu, un capăt de idee, acolo, de care să mă agăţ : "Bună!..." , "Ce faci?" (ceva mă sâcâia; nu reuşeam să-i prind sensul), "Învăţ şi mi-e somn...Am un laborator de la doişpe...Tu?". Pe dată, cuvintele s-au înşiruit într-o ordine clară iar eu doar le-am dat glas:    
    "Minunat! Ne găsim la fără un sfert la Facultate, în colţ, lângă chioşc."
      "Nu pot să lipsesc, mă arde la examen..."
      "Nu lipseşti, promit! Două minute, atât. E important.Pa !..."
      Trebuia să te văd atunci, imediat, pentru că mi-era dor, mult prea mult dor. Panica mă pândea din toate părţile: mi se părea că nu voi ajunge la timp, că nu vei putea să mai aştepţi ceea ce era un motiv suficient pentru a-i da acelei zile calificativul "nesatisfăcător"...Şi, pentru a respecta tiparul axiomatic al omului grăbit, timpul s-a contractat inexplicabil iar acţiunile se derulau haotic. Obiectele mi se împotriveau, le scăpam din mână, se ascundeau pentru ca mai apoi să apară în cel mai vizibil şi mai normal loc. Intrasem în contradicţie până şi cu mine însămi: hainele erau urâte sau nepotrivite pentru un noiembrie (oricât de blând ar fi fost el), părul avea personalitate şi nu ceda nici la rugăminţi, nici la ameninţări. Mişcările deveneau din ce în ce mai lente, mai greoaie. La un moment dat am avut impresia că merg spre înapoi iar asta determina un soi de vacuum care îmi sorbea respiraţia. Nu mai aveam aer... 
      Te-am zărit de departe; prea departe pentru nerăbdarea mea. Calm, detaşat de agitaţia mulţimii aşteptai sau poate chiar căutai o pată de culoare, o adiere, un semn care să-mi preceadă sosirea şi să înlăture incertitudinea. Ce mult am dorit atunci să fac un salt, să desfiinţez distanţa ce se dilata nefiresc la fiecare pas! Atât de intens am dorit, încât dintr-o dată, totul a încremenit. Apăsarea dură a dispărut de sub tălpi şi m-am ridicat într-o fantastică, extraordinară şi încântătoare plutire, cu mult mai minunată decât palida experienţă a unui vis. În timpane, bătăile înfundate ale inimii dimpreună cu răsuflarea accelerată de efort, tulburare şi multe alte nelămurite trăiri erau în vădit contrast cu liniştea atotcuprinzătoare, perfectă. Cât despre vânt, ce să zic? Făcea şi el parte din neclintirea acestui bizar univers suspendat între două clipe.
      Instinctiv am ocolit o frunză ţintuită în ipostaza eternă a căderii, undeva între regretul de a se fi desprins şi supunere în faţa destinului. Un cuplu de porumbei ilustrau elocvent şi concis o splendidă epopee a fidelităţii şi libertăţii. Mi-a fost imposibil să ignor, e cu neputinţă să uit semnificaţia subtilă,profundă, a celor două imagini. Oamenii alcătuiau cel mai interesant instantaneu datorită diversităţii trăsăturilor precum şi a atitudinilor uşor amuzante pe care însă le-am observat în trecere, pentru că mă grăbeam. Făcusem o promisiune şi intenţionam să o respect. 
      Odată ajunsă în preajma ta, mi-am îngăduit un scurt răgaz, atât cât să-ţi admir profilul (ştii că-mi place!). M-a înfiorat asemănarea cu o statuie neînsufleţită, indiferentă şi apoi m-a fulgerat gândul că eu sunt cauza. Tremuram toată...Ce puteam face ca să mi te-aduc înapoi?!...Să-ţi dau viaţa mea, până la ultima suflare...Cu braţele-amândouă te-am cuprins şi te-am sărutat în mijlocul întregii lumi, convinsă că miracolele din basme n-au pierit. Mi-am lipit fruntea de obrazul tău, cu vârful piciorului drept am atins pământul şi...brusc, peisajul a prins viaţă.Mirarea ta...bucuria mea nestăvilită...Ce descriere s-ar potrivi?...Un amalgam de întrebări şi exclamaţii:
       "Ce?...De unde-ai răsărit?" 
       "Te-am prins! Erai cu mintea cine ştie pe unde..." 
       "Nu, serios, pe unde-ai venit?...Eu eram atent la autobuze."
       "Lăsaţi că ştim noi !" 
    Masca supărării a fost un fiasco pentru simplul fapt că nu-mi puteam stăpâni râsul...Şi-aveam atâtea de povestit!...
    "Vreau să-ţi destăinui o taină nemaipomenită, ceva fenomenal, grozav, fabulos, incredibil !..." 
    "Eşti absolut sigură că am dreptul să deţin un secret atât de important?" 
      Am ezitat. Da, aveai tot dreptul, erai singura persoană care avea acest drept dar mi-am dat seama că împrejurarea nu era tocmai potrivită aşa că am lăsat misterul acelei zile în grija timpului şi ţi-am şoptit singurul adevăr care mi-a venit în minte:
      "Te-am visat şi mi-era dor."
      După cum vezi, timpul nu a şters nimic şi a decis ca povestea să fie spusă.  

Cu drag,
-->

Lyrics
P.S. Plicul nu are timbru şi nici adresă. Dat fiind faptul că sunt şi mesager, am plasat strategic epistola şi sper să o citeşti cu plăcere.

miercuri, 1 februarie 2012

Eşti tu ?



Nu eşti tu , taina gândurilor mute
Cu care plec în vis ori trec prin lume ? 
Sau sufletul pereche , fără nume ,
E chip ascuns în spaţii neştiute?

E o şaradă căreia nici soarta
Nu i-a găsit răspuns de-atâta vreme
Iar cheia , încifrată în catrene
Aşteaptă semnul să deschidă poarta .

Nu mă grăbesc . Am o eternitate
Aici sau pretutindeni printre stele .
Exist sperând că-n drumurile mele
Am regăsit dorita jumătate .