duminică, 22 septembrie 2013

Toamna






vineri, 20 septembrie 2013

Iluzii



Luna se arată întreagă şi palidă...
Din hăul nopţii ,
guri hulpave de lupi cenuşii
se năpustesc să o sfârtece.
Vântul destramă
încă o iluzie...

duminică, 8 septembrie 2013

Amintiri din templu



Frunze moarte , frunze de aramă , frunze...
Peste tot : pe crengi , printre pomi , prin mine.
Mă cuprind din tălpi până-n creştet tandre ,
                                Mângâietoare.

Mi-a fost dor de ziua aceasta blândă ,
Fiica celei mult prea demult apusă
Printre siluetele noastre mute ,
                                Îmbrăţişate .


Ce bogaţi eram în acele vremuri !
Banca noastră , mica alee , parcul
Ca un templu vechi poleit cu aur
                               Şi cu lumină .


Pe altarul însângerat de frunze
Orice pas în plus e un sacrilegiu .
Mă opresc , de teamă că le-aş ucide
                               Încă o dată .

Sunt precum un arbore-n prag de iarnă .
Anii mulţi mă strâng cu-ale lor inele .
Înspre Ceruri , braţele se înalţă
                               În rugăciune.


Eu si Toamna




Printre pomi şi case, ca o nălucă
Hoinăreşte Doamna cu păr de-aramă
Parfumat discret de o crizantemă
                                 Neprihănită.

Plânge Toamna aurul din vestminte
Irosit în sala de bal pustie,
Părăsită de cântăreţi , de viaţă
                                 Şi bucurie.

Plânge Toamna singurătatea-i rece.
Fără tânguire şi fără zbucium
Plânge-nchisă-n sine, cu resemnare...
                                 ...Ca o bătrână.

Pe când noaptea vine, la ceas de taină,
În fereastră bate timidă Toamna.
Îi deschid, să-mi plângă pe umăr toată
                                 Nefericirea. 

Simt obrazul umed, scăldat în lacrimi
Şi pe buze gustul sărat, pecetea
Ploilor din sufletul meu de toamnă
                                 Îndrăgostită.

duminică, 9 iunie 2013

Pâine şi circ

Mai pe seară , când se-astâmpără căldura ,
La o margine de mahala vestită ,
Vechiul circ tăbară tulburând natura
Cu un cântec de flaşnetă ruginită .


Clovni , jongleri , pitici , dresori  şi balerine
Schimbă straie prăfuite  şi soioase
Moştenite de la cine  ştie cine
Cu  ţinute cam boţite dar lucioase .


Printre case pleacă zgomotos alaiul
De circari vopsiţi , cu chipuri prost mascate ,
Scamatori deprinşi să-şi  îndulcească traiul
Cu parale bune , iute adunate .


Babele , copiii  ies  şi cască gura
La caraghioslâcul  şi scălâmbăiala
Unor cabotini ce-au  întrecut măsura
Şi a căror artă  e căpătuiala .


Oamenii cu slujbe , deşteptaţi devreme ,
Nu mai iau  în seamă  vorbăria goală .
De lăudăroşi , întreaga lume geme  ,
Toţi vor bani , averi  şi demnităţi cu fală .


Modestia , cinstea , nu aduc onoare ;
Cine-a fost azi  şmecher , va fi domn de mâine .
Astfel , vremea trece fără vreo schimbare ,
Cu acelaşi circ  şi cam aceeaşi  pâine .

duminică, 7 aprilie 2013

Efemeride



Fără de rost
trecuse acea amiază...
Apoi o noapte
şi încă o zi.
În tot acest infim răstimp,
noi devenirăm mai străini
de cum eram
înainte
de a ne fi cunoscut
fără de rost...

video

marți, 12 februarie 2013

Prinţul de Argint cu Ochi de Chihlimbar




                                                                             Motto: ...În amintirea dragului meu Prinţ.


A fost odată un prinţ. Se născuse din seminţie nobilă şi ursitoarele s-au grăbit să-i facă daruri. Cea dintâi rosti un descântec, îi atinse creştetul cu bagheta şi pe dată părul micului prinţ se făcu precum argintul, ochii primiră culoarea chihlimbarului  iar chipul, o frumuseţe desăvârşită. Cea de a doua îl înzestră cu o fire blajină şi iubitoare, cu modestie, înţelepciune şi glas dulce.
Ultima dintre ursitoare trebuia să-i alcătuiască drumul vieţii. S-a întâmplat ca tocmai atunci aceasta să fie foarte, foarte supărată din pricina unui spin care îi sfâşiase pelerina. Fără a chibzui prea mult, ea luă hotărârea ca făptura nevinovată să-şi afle menirea într-o lume străină şi să-i înveţe pe trăitorii acelui meleag calea eliberării din împietrirea inimii. Dar, pentru că furia nu-i dădea pace, îi hărăzi totodată şi o sănătate şubredă.
Nu mult timp după acestea se ivi prima încercare: micul prinţ se trezi fără veste departe de ai săi. Pornise pe calea destinului şi părea că nimeni nu ostenea să asculte ori să-i priceapă tânguirea graiului melodios. Cerea puţin şi stăruia cu umilinţă doar atunci când foamea sau setea îl împingeau a-şi cere simbria. Virtuţile precum şi trăsăturile-i delicate aduceau bucurie celor în preajma cărora se afla. Din ce în ce mai mulţi doreau să-l audă, să-i atingă părul de argint iar el arăta tuturor recunoştinţă, bunăvoinţă şi devotament. Nu exista vreo frunte cernită care să nu fie înseninată de aspectul fără cusur la care se adăuga purtarea lui cuviincioasă deşi puţini se îngrijeau de trebuinţele si suferinţele firavei făpturi.
Clipă de clipă, zi după zi, inimile ferecate prinseră a vibra sfărâmând crusta de piatră. Sentimente tulburătoare încălzeau sufletele celor ce se numeau stăpâni. Astfel, cugetul lor a fost descătuşat şi au putut să-i admire însușirile demne de un creştet încoronat. În semn de preţuire, l-au numit Prinţul de Argint cu Ochi de Chihlimbar.  
Tăcut, aşa cum îi era felul, tânărul prinţ păşi în cele din urmă spre Tărâmul Veşniciei,  mulţumit că îşi împlinise soarta.



De ce ?...



          Balanţa din mine cumpăneşte îndelung. Plus, minus, din nou plus...şi clipa trece inutil. De ce ratez alegerea potrivită !? Predomină raţiunea ori s-a atrofiat instinctul ? Cu siguranţă însă, e prea multă teamă. Privesc peste umăr şi surprind mai mereu o ipostază dezolantă: spectrul balanţei ruginite, încremenită cu un braţ copleşit de neputinţă iar celălalt, în perpetuă rugă.