sâmbătă, 4 iunie 2011

Reflecţii târzii



Anii cei frumoşi au trecut ca gândul...
Constatarea pare banală însă
Pentru mulţi exprimă regretul sincer .
                                Nu sunt eu prima .


Căci a fost trăit în decursul vremii
Sentimentul vârstelor irosite
Dar destulă minte la tinereţe
                                N-are oricine .


Am ajuns pe culmi îmbrăcate-n ceaţă
Şi-n abisul singurătăţii triste
Căutând în van liniştita cale
                               Şi împăcarea .


Până să pricep ce greşit e drumul
Strâmb croit de semenii cu orgolii
Am ratat splendoarea perfectei clipe
                                Şi nu o dată .


Trebuia să-nvăţ că mânia sapă
Chiar o stâncă de mi-ar fi fost fiinţa .
Eu făcută-s numai din lut şi suflet...
                                Cum să nu doară ?


După multă deşertăciune strânsă
Am rugat Lumina să-mi fie sprijin
Şi c-un strop din taina ce naşte stele
                               Să mă aline .


Am primit Iubirea drept călăuză
Şi Voinţa , sfetnicul de nădejde
Şi Iertarea , vraciul tăcut ce şterge
                               Rănile vieţii .


Împreună mi-au arătat cum lutul
Modelat de spirit şi ars în patimi
Se transformă-n amforă ce păstrează
                              Înţelepciunea .

Trimiteți un comentariu