marți, 29 mai 2012

Cosmogonie



Demult, în lumina ce brusc exulta
Din Sinele cast şi voinţa de-a fi,
Vibraţia-naltă deja cunoştea
Splendoarea întregului şi se crea
Prin simplul impuls de a se dărui.

Neantul, surprins şi profund tulburat
Sorbi cu nesaţ al iubirii preaplin
Atât de perfect, de sublim exprimat
În graiul culorilor, fin nuanţat,
Iscat cu ardoare din verbul Divin.

În tonul etern, de la Do ideal
Aflat mai presus de-nţeles şi de gând,
Supus dar şi trist a descins în real
Nostalgicul Si, visul pur, ancestral
Şi primul orgoliu de spirit plăpând.

Sub el, alte unde firesc intonau
Aşa cum menit le era a suna,
Subtil în acorduri se înlănţuiau
Slujind simfonia prin care pulsau
Şi pururea focul ce viaţă năştea.





Trimiteți un comentariu