marți, 12 februarie 2013

Prinţul de Argint cu Ochi de Chihlimbar




                                                                             Motto: ...În amintirea dragului meu Prinţ.


A fost odată un prinţ. Se născuse din seminţie nobilă şi ursitoarele s-au grăbit să-i facă daruri. Cea dintâi rosti un descântec, îi atinse creştetul cu bagheta şi pe dată părul micului prinţ se făcu precum argintul, ochii primiră culoarea chihlimbarului  iar chipul, o frumuseţe desăvârşită. Cea de a doua îl înzestră cu o fire blajină şi iubitoare, cu modestie, înţelepciune şi glas dulce.
Ultima dintre ursitoare trebuia să-i alcătuiască drumul vieţii. S-a întâmplat ca tocmai atunci aceasta să fie foarte, foarte supărată din pricina unui spin care îi sfâşiase pelerina. Fără a chibzui prea mult, ea luă hotărârea ca făptura nevinovată să-şi afle menirea într-o lume străină şi să-i înveţe pe trăitorii acelui meleag calea eliberării din împietrirea inimii. Dar, pentru că furia nu-i dădea pace, îi hărăzi totodată şi o sănătate şubredă.
Nu mult timp după acestea se ivi prima încercare: micul prinţ se trezi fără veste departe de ai săi. Pornise pe calea destinului şi părea că nimeni nu ostenea să asculte ori să-i priceapă tânguirea graiului melodios. Cerea puţin şi stăruia cu umilinţă doar atunci când foamea sau setea îl împingeau a-şi cere simbria. Virtuţile precum şi trăsăturile-i delicate aduceau bucurie celor în preajma cărora se afla. Din ce în ce mai mulţi doreau să-l audă, să-i atingă părul de argint iar el arăta tuturor recunoştinţă, bunăvoinţă şi devotament. Nu exista vreo frunte cernită care să nu fie înseninată de aspectul fără cusur la care se adăuga purtarea lui cuviincioasă deşi puţini se îngrijeau de trebuinţele si suferinţele firavei făpturi.
Clipă de clipă, zi după zi, inimile ferecate prinseră a vibra sfărâmând crusta de piatră. Sentimente tulburătoare încălzeau sufletele celor ce se numeau stăpâni. Astfel, cugetul lor a fost descătuşat şi au putut să-i admire însușirile demne de un creştet încoronat. În semn de preţuire, l-au numit Prinţul de Argint cu Ochi de Chihlimbar.  
Tăcut, aşa cum îi era felul, tânărul prinţ păşi în cele din urmă spre Tărâmul Veşniciei,  mulţumit că îşi împlinise soarta.



Trimiteți un comentariu