Dedicaţie

                            Motto :  Iubesc viul în toată splendoarea lui
                                             şi îi sunt recunoscătoare
                                             pentru că m-a înnobilat
                                             cu titlul de  OM.

Era doar mugur orb atunci                                                            
Când începuse a visa
Dar viaţa-n el deja pulsa
În legea tainicei porunci .

Simţea pe creştet cald sărut ,
Tulburătoare mângâieri
Şi un îndemn de nicăieri
Cum e destinul neştiut .

Smarald să fie îşi dorea ,
Prin sine însuşi cizelat .
Strălucitor şi delicat
Coroanei , fala să-i redea .

Voinţa de-a se dărui
Sporea atât de pătimaş
Încât  fragilul muguraş ,
Deodată , frunză se trezi .

Trecuse pragul dinspre vis
Către menirea de a fi
Minunea verde-a lumii vii ,
Vremelnic strop de Paradis .

                                                                                     

De dor...

Aseară, tot cu gândul plin de tine

M-am înălţat din trup în necuprins.

Un timp sublim, un loc de neatins, 

Un nicăieri de dincolo de lume. 

M-ademenea chemarea ta, în şoapte 

Născute-n mine din dorinţa-valuri,

Ca marea în furtună , prinsă-n maluri

De care se izbeşte orb în noapte.

Mă regăsesc sub pleoape şi sub tâmple

Şi-n inimă - alt ţărm în care sapă
Mareele iubirii, cât să-ncapă

Un gol ce-n ani cu ură să se umple.

Cu graţie, un ram cu albă floare

Se leagănă în ritm de vals stelar.

E solitară ca speranţa unui far, 

În hăul trist - o pată de culoare.   

În păr se prind aromele naturii,

Un bec imită Luna, ştrengăreşte,

Zâmbesc...Şi simt cu dor cum rătăceşte

Sărutul umbrei tale-n colţul gurii.