Trist parfum înalţă la cer glicina
Ca un vis al florii spre mai albastru.
Orele-n canon plâng aceleaşi ritmuri,
Vremea e alta.
Armonie neauzită, caldă ,
Scaldă miezul sinelui ce devine
Sclav al melodiei cu infinite
Sensuri subtile.
Regăsesc în Cosmos tiparul celei
Care încă sunt , dar ascunsă lumii
Fără har şi fără ştiinţa vieţii ,
Fără iubire.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu