Anii cei frumoşi au trecut ca gândul...
Constatarea pare banală însă
Pentru mulţi exprimă regretul sincer .
Nu sunt eu prima .
Căci a fost trăit în decursul vremii
Sentimentul vârstelor irosite
Dar destulă minte la tinereţe
N-are oricine .
Am ajuns pe culmi îmbrăcate-n ceaţă
Şi-n abisul singurătăţii triste
Căutând în van liniştita cale
Şi împăcarea .
Până să pricep ce greşit e drumul
Strâmb croit de semenii cu orgolii
Am ratat splendoarea perfectei clipe
Şi nu o dată .
Trebuia să-nvăţ că mânia sapă
Chiar o stâncă de mi-ar fi fost fiinţa .
Eu făcută-s numai din lut şi suflet...
Cum să nu doară ?
După multă deşertăciune strânsă
Am rugat Lumina să-mi fie sprijin
Şi c-un strop din taina ce naşte stele
Să mă aline .
Am primit Iubirea drept călăuză
Şi Voinţa , sfetnicul de nădejde
Şi Iertarea , vraciul tăcut ce şterge
Rănile vieţii .
Împreună mi-au arătat cum lutul
Modelat de spirit şi ars în patimi
Se transformă-n amforă ce păstrează
Înţelepciunea .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu