Printre pomi şi case, ca o nălucă
Hoinăreşte Doamna cu păr de-aramă
Parfumat discret de o crizantemă
Neprihănită.
Plânge Toamna aurul din vestminte
Irosit în sala de bal pustie,
Părăsită de cântăreţi , de viaţă
Şi bucurie.
Plânge Toamna singurătatea-i rece.
Fără tânguire şi fără zbucium
Plânge-nchisă-n sine, cu resemnare...
...Ca o bătrână.
Pe când noaptea vine, la ceas de taină,
În fereastră bate timidă Toamna.
Îi deschid, să-mi plângă pe umăr toată
Nefericirea.
Simt obrazul umed, scăldat în lacrimi
Şi pe buze gustul sărat, pecetea
Ploilor din sufletul meu de toamnă
Îndrăgostită.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu