Lună mare , dragă Lună
fii te rog aşa de bună
şi ascultă cugetarea ,
linişteşte frământarea
unui om ce somn nu are
când e vremea de culcare
ci în aşternut se-ntoarce ,
tot desface şi iar face ,
firul gândurilor leagă
căutând să înţeleagă
ce comori de nestemate
tot aduni şi-ascunzi la spate …
Lumea zice că un faur
a-ncrustat pe foi de aur
vorbele cu dor rostite ,
jurămintele şoptite ,
visuri toarse în fuioare
de frumoasele fecioare ,
pulberi fine de ocheade
şi suspine în pleiade ,
dulci săruturi pe furate ,
bobi de lacrimi neuscate ,
tainica înfiorare ,
pătimaşa-mbrăţişare…
Se mai spune că ţii toate
marile iubiri curate
într-un sipet din cleştarul
cel mai pur , adus de Carul
ce se-arată de cu seară
tras de steaua lui polară…
Ai clipit ori mi se pare ?
…Ori sunt stele călătoare
care-au rătăcit cărarea ?
Şi nu mică mi-e mirarea
că ai poposit pe ramul
ce-mi împodobeşte geamul
cu mărgele sidefate
din petale parfumate .
Vântul tace prins de vrajă ,
norii , roată stau de strajă ,
însuşi Timpul se aşteaptă
să ne spui povestea toată .
Dar tu , pleci cu mersu-ţi falnic
Şi zâmbeşti cumva şăgalnic…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu